Volumul de faţă este rezultatul cercetărilor unui grup de specialişti sprijiniţi în demersul lor de Consiliul Naţional pentru Cercetare în Învăţământul Superior care a acordat finanţare grantului Căluşul – emblemă identitară şi factor de cunoaştere şi armonizare cu alte culturi europene derulat între 2006 şi 2008 în judeţul Olt şi în trei localităţi din Argeş, Dolj şi Teleorman. O parte dintre cercetători au avut însă o bogată experienţă în domeniul cercetării acestui obicei, pe care au împărtăşit-o tinerilor membri ai echipei.

Proiectul a debutat la câteva luni după ce Ritualul Căluşului a fost înscris pe Lista capodoperelor (devenită ulterior Lista valorilor reprezentative) ale patrimoniului imaterial al umanităţii alcătuită de UNESCO, ceea ce a sporit importanţa dar şi dificultatea demersului. Dacă iniţial ne-am propus o abordare modernă, pluridisciplinară a fenomenului păstrării, transmiterii şi receptării Căluşului în aşezările în care acesta era încă viu, precum şi studierea mecanismelor mentalitare care au contribuit la anumite mutaţii funcţionale, după noiembrie 2005, s-a impus cu necesitate cartografierea şi aducerea la zi a informaţiilor şi datelor provenind din aria de referinţă.

Cercetările s-au desfăşurat cu precădere în intervalul festiv în care este performat Căluşul, Rusaliile (a cincea duminică de după Paşti), dar şi în afara acestuia, în localităţile în care obiceiul se păstrează în stare latentă. Prin urmare metoda principală de investigare a fost observaţia directă căreia i s-au adăugat interviul şi aplicarea chestionarelor specializate, reconstituirea orală prin descriere şi naraţiune, iar pentru notarea repertoriului coregrafic, provocarea performării. Toate informaţiile au fost înregistrate în sistem digital (audio, foto şi video) urmând să se constituie într-o arhivă aflată în custodia Centrului de Cercetări de Etnologie şi Folclor din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Cum materialul este deosebit de detaliat şi de bogat, am optat pentru publicarea cât mai multor documente de teren din dorinţa de a pune în valoare această valoare patrimonială românească mai ales din perspectiva deţinătorilor ei, furnizând totodată cititorului informaţii corecte şi complete, culese şi transcrise în mod ştiinţific. Acestora li se adaugă studiile elaborate de cercetători, unele dintre ele rezumându-se la dezvoltarea fişelor de observaţie şi comentarea interviurilor, altele structurându-se ca studii diacronice în urma revenirii ciclice în teren sau ca elaborări teoretice de sinteză ce pun în relaţie faptele studiate cu întreg sistemul culturii populare.

Probabil că unii lectori vor fi contrariaţi de faptul că lipsesc din discursurile cercetătorilor raportările concrete la numeroasele surse istorico-bibliografice. Am preferat în locul abordării clasice din exterior, o fructificare cât mai eficientă a investigaţiilor actuale întrucât, cum bine se ştie, cercetări sistematice asupra Căluşului nu s-au mai făcut de aproape trei decenii iar între timp o serie de caracteristici ale acestuia s-au modificat substanţial. Ne referim aici nu atât la restrângerea drastică a ariei de răspândire, cât mai ales la simplificări sau resemantizări ale dominantelor rituale, la modificări în repertoriul coregrafic şi la ceea ce numim „valorificarea scenică”. Faptul că dansul căluşeresc este una dintre puţinele manifestări coreice care beneficiază de numeroase cadre de competiţie – de la înfruntările de tip tradiţional din bâlciuri şi parcuri publice, la organizarea pe plan local, zonal şi naţional a întrecerilor şi festivalurilor – a constituit o altă provocare pentru echipa de cercetători: aceea de a lua în considerare aspectul agonistic şi de a-l trata ca pe o dominantă a formei actuale a obiceiului prin care acesta îşi consolidează valoarea de emblemă identitară. Importantă ni s-a părut însă, pe lângă împărtăşirea experienţei de teren, consecvenţa în abordarea fenomenului căluşeresc pornind de la semnificaţiile lui complexe – ritual, dans, manifestare ludico-mimică, spectacol stilizat – precum şi perspectiva antropologică. Aceasta ne-a permis înţelegerea Căluşului şi analiza componentelor lui din perspectiva performerilor şi a beneficiarilor, dar şi interpretarea elementelor rituale şi a transformărilor acestora.

Dorim să mulţumim pentru sprijinul acordat şi pentru disponibilitatea arătată tuturor membrilor grupurilor studiate, precum şi animatorilor culturali şi reprezentanţilor administraţiei locale din Cârlogani, Cezieni, Coloneşti, Crăciunei, Dobroteasa, Izvoarele, Morunglav, Poboru, Oporelu, Osica de Jos, Sârbii-Măgura – Olt, Stolnici – Argeş, Frumoasa – Teleorman şi Giurgiţa – Dolj. De asemenea, adresăm mulţumirile noastre partenerilor de proiect – specialiştilor Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Olt şi ai Casei Municipale de Cultură „Radu Şerban” din Caracal – care ne-au furnizat importante date şi materiale şi au contribuit atât la desfăşurarea cercetărilor cât la finalizarea acestui volum.

Sperăm că această contribuţie a celor nouă autori va fi utilă demersurilor viitoare atât în privinţa cercetării Căluşului cât şi în aceea a punerii lui în valoare, constituind totodată un reper şi un document important pentru păstrarea şi transmiterea tradiţiei de către cât mai mulţi tineri din vetrele căluşereşti.

Narcisa Ştiucă 25 martie 2009

Bucureşti