„Dacă dă comandă vătafu’ dă Căluş şi eşti atent, merge bine, da!”

Interviu cu un vătaf autoritar –

 

Marin Şocaie (zis Boboc) este una dintre legendele vii ale Căluşului oltenesc, unul dintre cei mai talentaţi căluşari şi mai autoritari vătafi din Olt, care, întrebat cândva „cum îi vin figurile” a spus că în nopţile calde dinaintea Rusaliilor dormea sub cerul înstelat lăsându-se purtat de reverie: din când în când, îşi trezea fiul: „Mă, ia mai scoal’-te, mă, că mi s-a mai iscat o figură! Hai s-o-ncercăm şi p-asta!” Prin urmare, da, Marin Şocaie „vedea Căluşul pe cer”!

Interviul pe care Mădălina Drăghici (pe atunci studentă în anul IV la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti la specializarea etnologie) i l-a luat lui Marin (72 de ani) şi fiului său Ionel (42 de ani) acasă la Icoana, pe data de 20 noiembrie 2007 este însă puternic marcat de regretul că, de ceva vreme, nu au mai putut aduna ceata de căluşari din localitate cu toate eforturile pe care le-au făcut.

Nea Şocaie a auzit Şoimanele

DM: S-a auzit ceva de Rusalii pe aici?

ŞM: Păi, dacă vrei îţi spui tot eu! Când ne-am dus la Sârbii Măgura… ne-am dus pă sală să ne culcăm. Avea sală d-aia bătrânească (încetineşte vocea, parcă şopteşte), aşa… şi ne culcăm acolo şi Gheorghe, vecinu’ meu, a auzit pă sus Oraţiili. Oraţiili cântau noaptea ca cum juca Căluşu’: Şoimanili. Şi spune ăla, Gheorghe: „Bă, ia auzi Şoimanili, nea Marine!…” Pă sus pă acolo făcea: „Hălăi-şa! Hălăi-şa! Zâce-aşa! Zâce-aşa!…” Cum striga vătafu’ dă Căluş. Erau Şoimanili noaptea…! Să auzea, dom’ne, Căluşu’…! Şi juca Căluşu’ Şoimanili alea…! Vezi, cum e asta, din bătrâni s-aude aşa…!

DM: Şi când apar Şoimanele?

ŞM: Noaptea pă la doo când doarme lumea să aud Şoimanili. Dă Rusalii atunci, cât ţânea, o săptămână… E ceva tot cu diavolu’, zâc eu aşa…! Te îmbolnăveai dacă vorbeai cu ele!

ŞI: Da! Nu aveai voie să le răspunzi!

Maeştrii lui Nea Şocaie

DM: De când jucaţi Căluşul?

ŞM: Păi, de la vreo 5 ani. Dă mic.

DM: De la cine aţi învăţat să jucaţi Căluşul?

ŞM: Din bătrâni. Ştiu şi eu…?! Zi dă la Ilie Martin,că aşa e…!

DM: Cine era Ilie Martin?

ŞM: A! A murit de mult, nu mai e! El m-a învăţat, era dă pă Teleorman, zi dă la Zaharia, el era vătaful nostru ăl bătrân, dup-aia am rămas eu d-aici.

Cine poate fi primit în ceata căluşarilor?

DM: Descrieţi-mi cum se desfăşoară Căluşul.

ŞM: Păi, ţine cam o săptămână. Dă Rusalii facem steag, mergem prin sat.

DM: Nu vă întâlneaţi înainte să vă pregătiţi?

ŞM: Da, înainte cu două săptămâni.

DM: Şi cine făcea parte din ceată?

ŞM: Păi, băieţii ce-i aveam dă Căluş. Aici erau 12 băieţi.

DM: Oricine putea intra în ceată?

ŞM: Trebuie să ştie să joace. Păi, îi învăţam noi. Făceam practică cu ei şi dacă nu erau buni, nu-i băgam. Aveam ciomege la noi şi le dădeam peste picior dă…! Îi învăţam şi care ştia ştia, care nu, le arătam eu figuri dă Căluş. Făcem repetiţii acasă, în pădure-n vale, când erau băieţii liberi şi ei. Lucrau, aveau şi ei servici, ca fiecare. Când mă întâlnem cu ei seara le spunem: „Bă, mâine avem repetiţii!”, iar la săptămâna, când veneau de la lucru, iar făceam repetitie. Cum puteau şi ei!

DM: Cine mai era în Căluş, în afară de mata, care erai vătaf?

ŞM: Aveam şi Mut şi lăutari. Înainte era bine, că aveam şi vioară şi ţambal sau cobză, că aşa era înainte. Da’ acu’! Am avut acordeon când ne-am dus prin sat cu Căluşul. Era frumos! Aşa te duceai, dacă aveai vioară era frumos, cu cobza, cea mai bună în Căluş, asta era! Şi acuma are alţii…!

DM: Şi cine era Mutul? Cum îl alegeaţi?

ŞM: Un om din sat.

ŞI: Comic aşa.

ŞM: Un om care era mai comic aşa, care are o figură… şi avea mască.

DM: Cum era masca asta? Din ce era făcută?

ŞM: Păi, o vopseai. Din carton gros, îi făceai ochi, gură, cu urechi aşa, ca de catâr, barbă.

ŞI: Cu haine rupte pă el, trenţe.

ŞM: Îi făceam şi sculă roşie, cu un ciomag urât. Şi el, figuri! Acolo să lua după femei, le lua în braţe, le speria, fugeau, da în ele…

DM: Dar el vorbea? Avea voie să spună ceva?

ŞM: Nu, nu zâcea nimic. Să suia prin cuiburi, lua ouă, le spărgea pă el, să murdărea tot. Râdea lumea dă el!…

Din tainele jocului căluşeresc

DM: Şi ce jocuri aveaţi?

ŞM: Aveam Împlimbare de Căluş, dup-aia făceam Una simplă, Mişcarea de Căluş, după Împlimbare, iar făceam Împlimbare de Căluş, iar făceam Mişcarea de Căluş. La fiecare Împlimbare făceam Mişcare. Dup-aia: Darapanaua Căluşului, Sârba Căluşului, Hora Mare… Cum se juca înainte… Era frumos odată…! Şi acuma în altă parte joacă bine! Noi jucam şi Joiana. Asta e….mamăăă!

DM: Ce este Joiana?

ŞM: E horă bătută Joiana, da’ să ştie toţi trebuie. E grea Joiana asta. Uite, Ionel nu a învăţat-o! E grea, dar e frumoasă! O bagi în Căluş. Când joci Împlimbare dă Căluş, joci p-asta ca o Împlimbare sau ca o Mişcare dă Căluş, că e frumoasă!

DM: Şi ce mişcări mai aveaţi? Spuneţi-mi câteva denumiri.

ŞM: Păi, Una Simplă, Trei la spate, Garoafa, Dârdâita, Ciocanili, Sfredelu, Zboru păsării… Îngenunchiata, Sârba Căluşului…

ŞI: Sârba-n bătaie…

ŞM: Câte e până acu’?

ŞI: Floricica…

ŞM: Facem Împlimbare dă Căluş şi dup-aia faci Mişcare. Adică, după ce fac eu Împlimbare dă Căluş îi dau la linie pă căluşari şi acum facem Mişcare. După ce am făcut, iar dau comanda, iar Împlimbare, iar Mişcare. Făceam repetiţie în ordine. Da’ le spuneam şi eu: Una sus, Trei la spate, Garoafa… ca să ştie şi ei, să nu să încurce.

ŞI: Dar când umblam pe sate… Ţi se umflau aicea (arată gleznele). Nu mai puteai câteva zile!

ŞM: Ţi se umfla că pintenul ăla nu mai lovea acilea, dădeai peste ou aici şi te durea dă…!

Autoritatea vătafului

DM: Şi asculta toată ceata de vătaf?

ŞM: Da, păi eu conduceam jocul. Vătaful dă Căluş îi îndruma. Când să ducea în curte, el pornea Căluşu’. Şi ei după mine, strigau şi ei la fel după mine. Da, cum să nu! Şi la repetiţii! Păi, dacă nu făceai aşa, nu mergea. Unu’ o lua înainte încolo, altu’ încolo, dar aşa, când dă vătaful comandă, n-aveai treabă! Trebuia să fii atent şi la acordeon şi la voiară.

Cât de important este steagul

DM: Aţi zis că aveaţi şi steag, când îl făceaţi?

ŞM: Dă Rusalii ne duceam în pădure-n vale şi tăiam un lemn. Cel mai lung: o prăjină, că aşa era. Eram toţi, ne duceam şi tăiam o prăjină d-aia lungă şi, când ne luam la rămăşanie (înainte aşa era obiceiul ăsta, cu invidii, să vază care e mai mare, fără băutură)…

ŞI: Steagul, care e mai mare.

ŞM: Da, steagu’, prăjina aia… Şi când te întâlneai cu căluşarii, îl punea jos şi dac-aveai mai mică prăjina, te rupea în bătaie. Ăla cu prăjina mai mare spunea: „Bă,hai să ne luăm la rămăşanie!”. Şi dacă eu mă luam cu dumneta care erai vătaf dă Căluş, câţi erau, 3, 4 Căluşuri… După ce jucam Căluşul, ăştia toţi, să lua vătaful dă Căluş şi care mai era acolo, care avea picior dă Căluş şi jucau separate. Şi făcea lumea: „Ăsta a jucat mai bine!”. Nu puteai să mai zici nimica şi atunci să punea cu ciumagu’ pă tine dă necaz. Dup-aia plecam. Da’ când ne duceam noaptea, când înfiinţam Căluşul, când tăiam prăjina, o lăsam acolo… Şi ne duceam noaptea acolo şi jucam Căluşul cu prăjina aia şi astupam pintenii. Nu mai cânta vioară, nimeni, decât vătaful dă Căluş: „Fiţi atenţi la mine!” În timpul ăsta, până nu punea mâna pă prăjină, să ducea prin pădure şi găsea frunze d-ălea şi băga la pinteni ca să-i astupe. Că… când da comandă nu mai vorbea nimeni, doar zâceai aşa: „Unu, doi, trei.” şi, când zâcea trei arunca steagu’ după gât şi o rupeai la fugă şi care cădea… dracu-l lua! Îl băteau ăştialalţii când făceai Căluş! Mai făceam repetiţii şi o luam prin sat, că era porţili deschise atunci! Da’ acuma unii închide când vede cu Căluşu’! Nu mai e ca înainte! Mai e mozăcenii ăstia…!

DM: Şi ce mai făceaţi când pregăteaţi steagul?

ŞM: Făceam jurământ.

ŞI: Odată cu el.

DM: Şi cum era cu jurământul?

ŞM: Când faci steagu’ te duci acolo şi juri. Jură fiecare că ascultă dă vătaf şi dă lăutar, că mergi cu Căluşul. Şi juri aşa în condiţie dă Căluş, că dacă nu, vătaful te rupe cu bătaia dacă nu asculţi!

ŞI: Odată ce ai intrat să joci Căluşul, nu mai ai voie până la terminare să ieşi.

ŞM: Până la terminare, să nu mai ieşi din Căluş! O săptămână, două, în continuare… făceam repetiţii. După ce jucam prin sat, seara ne duceam acasă şi dup-aia fiecare când aveam program iar ne anunţam. Mă duceam pe la ei sau ne vedeam pă drum şi le ziceam: „Bă, mâine seară aveam repetiţii, gata!”

ŞI: Când eram plecaţi în altă parte dormeam pă la cămine.

ŞM: Mai făceam şi acolo repetiţie, până să intrăm pă scenă ca să iasă bine.

ŞI: Ştii… când eram la Caracal în parc… şi te-ai luat cu ăla la rămăşanie… era să-ţi spargă capu’ cu ciumagul pă la spate!

ŞM: Da. Păi, e unii nenorociţi care se duce şi bea şi te vede că joci bine… să ia de tine. Da dom’ne, nu trebuie să bei! Păi m-am dus şi eu odată cu vreo 2 inşi… păi i-am mai băgat pă scenă?! Nu…!

ŞI: I-ai dat afară!

ŞM: I-am dat afară, păi dacă s-au îmbătat…?!

ŞI: Păi, ne încurca pe noi…

DM: Şi din ce mai era făcut steagul de Căluş? Ce mai era pus pe el?

ŞI: Cordeli.

ŞM: Cordeli şi atât. Era înainte cu pisici, cu astea, era frumos!

DM: Cu pisici? Cum adică?

ŞM: Aveam un sac şi îl luam cu noi şi găseam pisici d-ăştia micuţi pă drum şi îi băgam în sac, câte 2, 3… şi căţei d-ăia. Şi când ne duceam prin curte pă la om, să făcea Mutu că naşte şi, arunca pisicu’, să făcea că aruncă dă… jos …! Şi el îl arunca din sac şi zâcea lumea: „Uite-l a aruncat pisocu’ din el!

DM: Şi ce mai era pus al steag?

ŞM: Punea şi usturoi aşa, îl lega cu sfoară. Şi cordele cumpărate dă la magazin, colorate.

ŞI: Şi un fir de busuioc să punea.

ŞM: Busuioc, în cap dă tot şi cu un şervet. Nu era împodobit aşa…!

DM: Şi când jucaţi în gospodării ce făceaţi cu el?

ŞM: Îl puneam răzmat undeva.Veneai în curte colea şi-l puneai lângă casă şi începea Căluşu’ să joace. (Aducea sare, nu jucai până nu aducea sare şi usturoi.) Dup-aia începeai Căluşu’, lăutarii şi gata. N-avea voie nimeni să ţi-l fure. Nu e bine! Trebuia să ai grijă de el dacă umbli cu el ţi-l fură alţii… că te consideră mai prost, râde de tine dup-aia. Trebuie să fie unu’ care să fie cu ochii pă el acolo.

DM: Cât ziceţi că ţinea Căluşul?

ŞM: Păi aproape doo săptămâni cu totu’. Dup-aia se îngropa steagul. Păi te duceai în pădure în vale. După ce terminai cu steagu’ cu tot, făceam o groapă lungă şi îngropam acolo steagu dă Căluş. Dup-aia începeam să jucăm. Beam acolo şi noi…!

Prestigiul cetei de căluşari

ŞM: Dă Rusalii plecam prin sat, şedeam o săptămână, două. Păi dacă ne duceam şi prin alte sate!? Ne duceam din casă în casă.

ŞI: Din casă în casă o luam.

DM: Primesc?

ŞM: Din casă în casă. Pă cuvântu meu! Căluşu’ ăsta zâce că e noroc. Care ne primea ne primea, care nu, nu!

DM: Şi unde jucaţi acolo?

ŞM: În curte, dom’ne! Punea acolo sare, usturoi. Noi eram cu…, aveam steagu’. Omu’ o punea acolo şi noi jucam un joc. Ea era la mijloc pusă şi noi jucam p-alături. Aşa era datina asta, Căluşul ăsta! Aşa se zâcea înainte că e bine. Aşa e bine, în curte! Da’ unii… e culmea cu ei! Să te duci peste tot, prin coşare, pă la vite?! (Înainte ţânea lumea sărbătoarea, nu lucra dă Rusalii!)

DM: Şi ce vă dădea lumea?

ŞM: Bani, fiecare ce vroia. Ne da bani, ne da vin, ţuică. Care bea acolo, bea, care nu, nu. Scotea vin acolo pă masă, în bătătură.

DM: Mai aveaţi ceva în Căluş în afară de steag?

ŞI: Aveam usturoi la brâu. Venea lumea şi ni-l lua. Îl luam de la om din curte. Punea omul jos şi-şi oprea şi pentru el. Dup-aia se repezea şi lumea şi-l lua că e bine: să se însoare, să se mărite repede, să dea la copii d-aştia. Veneau şi ni-l furau şi de la brâu. Ni-l fura!

Puterile miraculoase ale căluşarilor

ŞM: Păi, n-am sărit odată şi o femeie pă la Stoborăşti! S-a făcut bine, dom’ne. Pă cuvântu’ meu! Ce-o fi făcut ea nu ştiu…!

DM: Şi cum aţi procedat cu acea femeie bolnavă?

ŞM: I-am făcut joc. Ne-a spus un vecin d-acolo, rudă cu ea, că e bolnavă şi i-am zâs: „Bă nene, mie îmi spui ce are!” El a spus că strigă noaptea rău… că e luată din Căluş… nu ştiu…aşa…!

DM: Cum adică te ia din Căluş?

ŞM: Păi, când te duci la sapă în zâua dă Rusalii. Să nu munceşti în zâua dă Rusalii şi nici a doua zi, şi nici a treia. Şi ea cred că a muncit, aşa mi-a spus. Şi am culcat-o jos şi am jucat Căluşu’ aşa şi am sărit peste ea de 3 ori. Îţi plăteşte… nu că am eu pretenţie, dar aşa e. S-a făcut bine, domne, n-a mai avut nimic!

DM: Şi când s-a întâmplat asta, mai exact?

ŞM: Nu mai ştiu, e demult…

DM: Dar acum v-a mai cerut cineva vreo vindecare?

ŞM: Nu, nu! Acuma n-a mai venit nimeni. Aşa era atunci, dom’ne! Credea lumea, să credea, mă tată ! Nu vezi că dacă te duci la muncă în zâua dă Rusalii atuncia te ia dracu din Căluş, că aşa să zâcea!

DM: Cine te ia din Căluş?

ŞM: Dracu, mă tată! Zâce că aşa e. Mă tată, nu ştiu dacă ai fost atentă, dar eu am fost. Da, n-ai văzut pă la televizor, că mai spune câte un moş d-ăsta bătrân ! Că şi ăsta, Ilie Martin a fost, nu ştiu, prin Franţa, America. A fost plecat, cu ăia din comună. Să ducea şi şedea câte o lună dă zâle prin… Da, venea de acolo cu bani, cred eu sau?… Şi când s-a dus Ilie Martin într-o ţară şi când I-a văzut cu cine merge: Hai aşa! Zâce aşa! I-auzi, mă! Şi tăvălindu-se pă jos p-acolo, au zâs: Doamne, uite pe dracu! Ăia nu mai văzuseră Căluş. Când au văzut ciomegili ălea că bate pă sus 12 inşi, când au început să joace, unii să joace, alţii să fluiere… Doamne! zâcea unii, Doamne, ăştia e dracu!… Şi aşa s-a pomenit că Căluşu’ e din dracu’ scos! Aşa era înainte. Era unu’ pă la noi, prima dată când intrai în Căluş el te lua la bătaie întâi. Păi mai greşeşti în Căluş, unii mai lua alcool aşa şi când striga unu: Zâcea aşa! el o lua înainte la comandă. Da, trebuie să fie la linie, la linie. Păi aşa e! N-ai văzut că te duci pă undeva, în alte parte şi: „Uite, ăştia au jucat mai bine! sau Ăştia nu au jucat!” Şi mata când vezi zici: „Dom’ne, n-a mers, n-are comandă, n-a mers Căluşul ăsta, n-are comandă şi nu joacă! Uite, vreo câţiva joacă da’ unii să mai împiedică…!”

Costumul căluşeresc

DM: În ce vă îmbrăcaţi când mergeaţi prin sat?

ŞM: Avem fiecare costumu’ lui.

ŞI: Fiecare cu al lui. Opinci, turici peste pantaloni, pantalonii, pinteni puşi la opinci, cămaşă, foi, ş-aveam brâu, pălărie, ciomag în mână cu ciucure. Eu l-am făcut tocmai pă la Caracal, la Poboru. Am făcut opinci dă Căluş acolo, mi le-a făcut primaru’.

ŞM: (vine cu nişte opinci şi-mi explică cum a făcut pintenii): Eu i-am făcut pe ăştia. Uite, aşa are pădurenii! Da’, e opincă ispre făcută. Ăştia i-am făcut eu, am fărmat pantofi. A fost ghete şi aici le-am tăiat şi le-am făcut eu, să să bată pintenii ăştia (bate în ei şi scot un zgomot puternic)… Da’ să-i faci ca lumea, din tablă mai bună…!

ŞI: Unii din alte părţi are în loc dă pinteni zurgălăi legaţi.

DM: Şi ce mai are costumul de Căluşar? Toţi căluşarii au ciomege?

ŞM: Da, toţi trebuie să aibă.

ŞI: Şi costumili să fie toate la fel.

ŞM: Da! Aşa e cu Căluşul ăsta, aşa e datina asta!

Nemulţumirile lui Nea Şocaie

ŞM: Da… era frumoasă vioara şi cu cobza! Da’ dacă n-am avut! Am băgat odată un ţigan cu acordeonul, da’ nu prea mergea aşa, ca după vioară, sunetu’ e altu’. Oriunde te-ai duce, uite şi la televizor, când cântă cu vioara, unii cântă cu acordeonul şi e difererenţă! Păi, când începe vioara… e frumos!

DM: Şi nu aţi reuşit să faceţi rost de una?

ŞM: N-ai pă cine dom’ne aicia… n-ai cu cine! E unu’ aici Ghiţă a lu’ Ţiganu, da… nu merge! Nu merge! Nu are el aşa… şi e tânăr! Da, mai e unu’ pă la Tufeni, da’ trebuie să-l plăteşti. Trebuie plătit că omu’ are pretenţie, că nu vine degeaba. A zis primaru’ că-şi ia el angajamentul. A venit la mine şi a zis: „Mă, nea Marine, poţi să înveţi d-ăştia micii?” Păi el trebuie dom’ne să se ocupe de asta! Nu i-am zis?! Că în altă parte e primaru’ e cu căluşarii! El merge cu ei, da’ aici, nimeni…!

DM: Şi nu vreţi să învăţaţi copii mai mici? Ce i-aţi răspuns?

ŞM: N-am cu cine dom’ne! Nu mai e nici băieţi! Acuma s-a apucat dă băutură. Unii au plecat, unii s-au îmbolnăvit. S-au zăpăcit de tot, nu mai e sănătoşi la cap! Da… păi, mă duc cu ei să joc Căluşul şi… ? Păi, bă nene, când te duci în Căluş, ori te duci cu Căluşul, ori după băutură! Păi da! Acordeon, viorist trebuie să fie atent la mine, că te duci în curte la om…! Dacă mă duc în curte la om şi el cântă aiurea, eu ce fac…?! Eu o iau încolo, alţii o ia încolo. Ce naiba facem? Da’ aşa, dacă dă comandă vătaful dă Căluş şi eşti atent, merge bine, da! Nu e bună băutura! Ce mai?… Îţi spusăi eu… a fost frumos…! Ce-a fost Căluşul ăsta!… O tradiţie frumoasă! Nu oricine… uite vâlcenii! (căluşarii din Vâlcele – Olt, n.n.) Din toate Căluşurile mai bine joacă ăştia, pădurenii (căluşarii din Pădureţi – Argeş, n.n.). Ăştia faţă de ăia… ăia are numai samblării aşa!… Eu îi cunosc pă toţi, da’ ăştia are bătăi tot ca la Icoana. Şi la noi e frumos! La noi să joacă ca lumea! Vâlcenii ăia e buni, că are mulţi… şi Dobrunu are mulţi, câte 42!

ŞI: Da, se umple o scenă!

ŞM: Când intră pă scenă te uiţi la ei dă zâci că a intrat un cârd dă oi. Şi unde e un cârd dă oi şi unde să joci tu 7 inşi, 10?! Are d-ăia bătrânii, adică cum aş fi eu, are vreo 10, are vreo 10 ca Ionel aşa, iar 10 mai mici, şi mai are vreo 4-5 d-ăia micuţii. I-a învăţat, dom’ne, joacă dă…!

ŞI:. 6,7 ani are.

ŞM: Şi are unu’ de vreo 5 ani, să-l vezi ce joacă cu ta-su acolo ! M-am căznit şi eu ca să învăţ da… nu am cu cine!

ŞI: Pă la noi, doar generaţia mea mai e! Mai mici nu avem. Pă fi-miu îl învăţasem, dar a plecat!

ŞM: Nu-i vezi acuma, cu credinţilii lor, cu altili? Trebuie să ai picior dă Căluş, nu e uşor! Mulţi au învăţat de la mine!

ŞI: Eu am învăţat şi de la tata. Făceam la şcoală, venea tata la şcoală şi ne învăţa.

Căluşul în festival

DM: Şi pe scenă cum vă îmbrăcaţi? Purtaţi acelaşi costum ca şi prin sate?

ŞM: Eu îmi făceam costumu’ meu. Îmi făceam eu alţii, aveam alţi turici, îi făceam noaptea acasă cu ciucuri. Ne duceam la Caracal unde erau şi 40 dă vătafi dă Căluş.Veneau dă peste tot. Când intram pă scenă, mamăăă… ! Da mergea Căluşu’ atunci, nu ca acum …!

DM: Şi ce jocuri făceaţi pe scenă? La fel ca în sat sau aveaţi ceva special?

ŞM: Făceam şi altele, mai multe, deh! ca să iasă bine. Alegeam şi noi din Căluşu’ ăsta care e: făceam 4 Împlimbări dă Căluş şi 4 Mişcări dă Căluş şi Sârba Căluşului – că aia e cea mai a dracului, Sârba Căluşului! Păi, aia e cea mai frumoasă! Ultima dată o făceam, da’ era frumos!

ŞI: N-ai voie să le spui atunci când joci. Ştiu de când făceam repetiţie înainte. Ce am făcut la repetiţie, facem şi pe scenă.

ŞM: Ca să ştie, că aşa le încurcă. Că mai bagi câte una care e mai bună! O mai bagi că e bună, ca să iasă bine, că aşa e…! Era frumos, da’ acuma e…! N-ai văzut pă la televizor, m-am uitat la ei … ! Nu mai joacă dom’ne….!

ŞM: Şi dup-aia ne luam la rămăşanie afară. Şi erau moşi d-ăia bătrâni cum aş fi eu; eu spun: „Uite domne, ăla are picior dă Căluş, ăla nu are!” Că şi asta e ceva… piciorul ăsta! Că dacă nu are, nu are…! Şi să ai şi căpăţână, să te ducă capu’, să fii atent!

ŞI: Da, să luau la rămăşanie.

DM: Şi pe ce se punea rămăşanie?

ŞM: Dom’ne! Eu zâceam aşa: „Eu pun pălăria jos, banii îi strângeam aici!” Era pălăria plină dă bani, veneau toţi acolo: „Bă nene, zâceam, mie să-mi spui cine joacă mai bine!” Şi oamenii ăia ştiau, erau şi căluşari bătrâni…

ŞI: Erau căluşari bătrâni.

ŞM: „Ăsta a jucat cel mai bine!” Pă cuvântu’ meu, toată pălăria era plină ! Afară pă iarbă. Şi toţi banii îi luam eu.

ŞI: Şi îi împărţeam toţi.

ŞM: Dup-aia îi împărţeam toţi, le dam şi la căluşari, beam toţi… Eu aveam obiceiu’ ăsta… că eu jucam cu stângu’, ştii că Căluşu’ ăsta e cam greu. Jocu’ e cam greu, nu prea învaţă nimeni de la mine Mişcare dă Căluş, că eu joc mai mult cu stângu’. Eu bat cu stângu’…!

ŞI: Eu cu dreptu’. Eu nu pot cu stângu’.

ŞM: E cam prost că nu merge, nu învaţă nimeni, înveţi greu dă la mine. Aia e! Eu bat cu amândouă, şi zâce unii: „Uite bă la el, bate cu amândouă!”

DM: Şi pe unde aţi mai mers cu Căluşul?

ŞM: Păi, pă la Caracal, la Slatina…! Am fost şi la Piteşti. Pă unde ne chema.

ŞI: În pădurea de la Saru…! La Coloneşti, în pădure s-a rupt scena cu noi.

ŞM: S-a rupt o blană cu noi. Nu eram gras, eram mic aşa, da’ când am sărit în sus, s-a rupt blana!

DM: Şi când s-a întâmplat asta?

ŞM: Dă vreo 7 – 8 ani, mai mult…

DM: Şi aţi luat şi premii?

ŞI: Avem Căluşaru’ dă argint luat. L-am luat la Caracal la festival.

ŞM: Am ieşit pă locul doi, dă doo ori şi dup-aia dacă nu… ne-a încurcat ăştia… Dacă nu ai vioară!… Vioara e cea mai tare la Căluş! Eu când dau drumu’ la televizor, când îi auz p-ăia cu vioară!… Joacă unii dă ţi-e mai mare dragu’…! Are Optaşii ăştia 12 d-ăia micuţi, să-i vezi ce joacă cu ei, joacă mai bine ca omu’ mare….! Iar la noi… păi eu n-aş vrea?…. dar, nu ai cu cine!

ŞI: …să învăţăm d-ăia mici. 4, 5 d-ăştia mici să fi fost…!

ŞM: Era bine, cum să nu! Nu eu … ! Poate am îmbătrânit… alţii mai tineri. Da, nu ştie nici d-ăştia să comande! Nu ştie nici ăştia (arată spre fiul său), n-am avut niciunul… Şi am rămas fără dantură…! Ştii ce mă supără? Că nu mai pot să fluier, da’ gura merge aşa! (râde)

DM: Şi când eraţi pe scenă jucaţi toţi?

ŞM: Toţi. Luam şi copii d-ăştia mici. Eram o dată pă scenă 3 generaţii. Eram cu ăia din Floru’. Unii mai mari, unii mai mici şi unii micuţi…!

DM: Eraţi toţi din acelaşi sat?

ŞM: Nu. De aici eram amestecaţi, eu eram vătaf la toţi.

DM: Şi prin sate vă duceaţi toţi?

ŞM: Nu, fiecare pă la el prin sat şi prin jur. Ăia la ei, noi aici.! Acum nu mai ai pă cine! Dacă ar mai fi fost primaru’ un om aşa şi ar fi zâs: Bă, nea Marine, fă bă şi dumneata Căluşu’! Dumneata o să mori… păi să rămână aşa o generaţie. Nu pentru mine! Dar nu e cine , n-are cine! Adică cât mai pot să mai joc, cât mai merge picioru’! Că, dup-aia…

DM: Şi când eraţi pe scenă luaţi şi Mutul?

ŞM: Da, era şi el, dar nu făcea d-ăstea aşa, nu acolo! Pă scenă juca cu noi şi ne da la linie. Ne da la linie cu sabia aia peste picior. Era şi el acolo şi juca-n scenă şi zâcea lumea că are şi Mut, că e şi asta ceva, care au, au, care nu, nu…! Acum vreo 2 ani când ne-am dus am avut unu’ dă la Floru. Era bun că, uite te mai odihneai! Te mai odihneai aşa vreo câteva minute, că începea Mutu.

DM: Dar când eraţi pe scenă mai aveaţi steagul?

ŞM: A, nu! La festivaluri, fără. Că nu aveai cum să te duci cu steagu’, da’ aşa prin sat când te duceai îl luai, îl luai 2 inşi la spinare că era lung.

DM: Se putea juca Căluşul şi la altă dată în afară de Rusalii?

ŞM: Făceai oricând.

ŞI: Când făceam serbările la şcoală, făceam şi Căluşu’.

ŞM: Eu am fost şi la şcoală cu dansurile, cu astea. Şi dădeam serbări şi jucam Căluşul. Mă anunţa: „Mă nea Marine, dacă e serbare mâine, fă şi dumneata Căluş cu ei!” Anunţam căluşarii, făceam o repetiţie cu ei şi jucam! Da’ acuma nu mai…