Structura ritualului căluşeresc în Izvoarele, Olt

Silvestru Petac

Dedic aceste rânduri deopotrivă doamnei Anca Giurchescu, şi acelor tineri care încă mai găsesc resursele de a duce mai departe a moştenirea culturală a Căluşului.

Mai întâi câteva precizări. Cercetarea întreprinsă în comuna Izvoarele, Olt a fost făcută în zilele de 25-28 mai şi 3-4 iunie 2007. Am avut onoarea să întreprind această cercetare cu etnocoreolgul Anca Giurchescu. De asemenea am fost ajutaţi, şi merită să menţionez aici, de primarul şi secretara Primăriei dar mai ales de către domnul Constantin Ionel, localnic, cel care ne-a oferit cu generozitate cazarea pe zilele petrecute în Izvoarele.

Până acum douăzeci şi ceva de ani ritualul Căluşului în Izvoarele, Olt se întindea din Duminica Rusaliilor până în marţea din săptămâna următoare. Dacă includem aici şi câteva zile de repetiţii anterioare primei zile de joc putem să avem o imagine completă care să includă şi pregătirea propriu-zisă, coregrafică mai ales, a celor care se pregăteau să intre în ceată.

În anul 2007 izvoranii au avut următorul desfăşurător al ritualului:

1. în sâmbăta dinaintea Duminicii Rusaliilor au avut o repetiţie cu muzicanţii angajaţi;

2. în Duminica Rusaliilor, după răsăritul soarelui,

 îmbrăcaţi căluşereşte, au mers la marginea satului şi au dezgropat Căluşul;

 următorul moment a fost jocul în cimitirul satului;

 după aceea au dansat în satele comunei

3. luni, 28 mai au jucat în oraş, în Slatina.

4. în 4 iunie, lunea următoare au îngropat Căluşul.

Repetiţia şi transmiterea dansului

S-a desfăşurat la vătaf acasă. Pentru întreaga perioadă de joc au angajat doi muzicanţi, unul la vioară, celălalt la acordeon. Ambii muzicanţi mai fuseseră cu alte cete de căluşari în anii precedenţi. Repetiţia a decurs sub îndrumarea vătafului şi a ajutorului său. Din discuţiile cu ei, pe parcus, am aflat că dansurile se învaţă în diferite contexte în cursul anului. Se întâlneşte frecvent cazul în care tânărul provine dintr-o familie cu tradiţie căluşerească şi are ocazia să înveţe de la rudele apropiate. În celelalte cazuri se învaţă de la prieteni mai în vârstă. Vătaful Niţu Florin a învăţat jocurile de la un unchi:

 Iar te-ntreb: de unde l-ai învăţat? Cine te-a învăţat?

 Unchiul meu. Tot aşa a fost căluşar.

 Cum îl chema pe unchiul?

 Barbu Ionel.

 Cam cât de bătrân e acuma? Mai trăieşte?

 Da, are 56, 57 de ani!

 E în formaţia cealaltă?

 Nu mai joacă. Se mai retrag şi ei.

 Concret unde ai învăţat? În curte, în casă…?

 În casă.

 Jocul. Dar jurământul? El ţi l-a dat?

 Nu. Prima dată am jucat cu cei mari. Acolo s-a învăţat jurământul cum se depune. (vătaful, Niţu Florin şi Bălaşa Vasile Dorel, ajutorul de vătaf)

În timpul dansului vătaful a urmărit cu mare atenţie ca ceilalţi să respecte intensitatea şi dinamica dansului impuse de el. Deşi la mişcările cu structură mai complicată mulţi nu rămâneau în ritm şi mai ales nu respectau cinetica mişcării nu au venit corecţii din partea vătafului. În opinia mea repetiţia a avut rolul de a consolida relaţiile în timpul jocului între căluşari, între căluşari şi vătaf şi între căluşari şi instrumentişti. Mutul nu a făcut nici unul dintre rolurile văzute ulterior. Important este ca acum căluşarii să cunoască comenzile şi mai ales să îi intuiască intenţiile celui care comandă. Nu am observat ca vreunul dintre căluşari să înveţe atunci figuri de dans. În esenţă repetiţia de dinaintea dezgropării Căluşului rămâne momentul în care ceata se sudează, se leagă, se cunosc unii pe ceilalţi în timpul jocului. Sublinierea nu este întâmplătoare dacă ne gândim la reflexele ce trebuie dezvoltate pentru a stăpâni bine dansul.Pe vremea lui Tiribombă timpul afecatat repetiţiei era altul:

 Ziceai că se leagă Căluşul în preajma Rusaliilor.

 Da, cu trei săptămâni, în Stratul de Rusalii, că se sărbătoreşte, nu se lucrează în ziua aia.

 Atunci se adunau pentru prima data?

 Da.

 Şi unde făceau repetiţii?

 Păi, de exemplu, dacă eu eram vătaf sau aveam curtea mai largă, ne strângeam toţi aici. …Mai mult la mine, aicia se strângeau. Zicea: Hai la nea Tiribombă. Aşa mi-a pus numele. Dacă mă învârteam cu mişcările zicea: uite, ăsta se pare că se dă în tiribombă. Aşa îmi zice tot satu’. Uite puteţi să întrebaţi: mă, care e ăla Tirbombă. Sau Toboşaru’.

 De câte ori făceaţi repetiţii în perioada asta, între Strat şi Rusalii.

 Sara, numai sara. După ce veneam de la muncă. Aşa ne organizam toţi: Mă, deseară facem repetiţie?

 În toată seara? Şi duminica?

 Da. (Florescu Vasile, Tiribombă)

Modalitatea prin care se învăţa era imitaţia. Ceea ce se urmărea intuitiv erau accentele ritmice şi cinetice, spaţialitatea mişcării:

 Cum învăţau căluşarii? Cum ai învăţat dumneata să joci. Ai spus că te uitai printre garduri la vecini.

 Da, mă uitam să-i văd piciorul. Cum îi, cum împleteşte piciorele, cum bat pintenii, cum sărea în sus, că s-acum sai ca ţapu, că râd dă mine. (Florescu Vasile, Tiribombă)

Înainte se pare că rolul vătafului era hotărâtor în ceea ce priveşte repertoriul de figuri şi aria sa de răspândire:

 Erau mişcări care le furam şi noi du pă la alţii. Erau cotenenii din partea astalaltă… de acolo am furat noi mai multe mişcări.

 Spuneai că ai prins căluşul de tânăr. Şi înainte aşa se juca ca şi cum l-ai jucat matale?

 Da. Tot. Am făcut Căluşul cu oameni de câte cincizăci de ani. Nu mai trăieşte nici unul. Am avut pă Nenea, pă văru-meu tot aşa,a fost vătaf, am avut un băiat tot de-aicea, tot la fel, avea părinţii din Coteana. Şi ăla ne-a furat Căluşul din Coteana.

 L-a adus aici?

 Da.

 Tot?

 Tot Căluşul, adică toate mişcările.

 Toate mişcările. Şi noi le-am prins. Şi de-aci, s-a format.

 Asta acum câţi ani. Câţi ani aveai mata?

 Păi de, eram tânăr.

 Cam la ce vârstă?

 N-aveam mai mult de paişpe-cinşpe ani. Eram tânăr. (Florescu Vasile, zis Tiribombă)

Pregătirea căluşarilor şi costumaţia lor

Fiecare căluşar vine în curtea vătafului îmbrăcat în costumul specific. Actualmente, în Izvoarele căluşarii au, prin intermediul Căminului cultural, un rând de costume standardizate, confecţionate înainte de Revoluţie într-una dintre întreprinderile socialiste de profil şi cumpărate de Primărie de la un club muncitoresc aflat în desfiinţare:

 I-ai văzut pe căluşarii de anul trecut?

 Păi da.

 S-a schimbat costumaţia de când ai fost matale tânăr?

 Nu s-a mai schimbat. Tot aşa. Acolo, noi, înainte nu ne da de la stat, cum le dă acuma. Pă atuncia ne făceam noi. Era femei d-ăstea bătrâne care purtau bete. Şi strângeam bete cu mărgele. Alea le puneam pă piept. În cruce, aşa. Şi pă urmă făceam fuste din ălelalte bete care…Opinci, aveam opinci făcute de noi. Cu pinten, cu clopoţăi. Aveam şirul de clopoţăi la brâu. (Florescu Vasile, zis Tiribombă).

Costumaţia mutului marchează statutul sexual incert. Bărbat fiind, mutul se îmbracă în haine femeieşti, căutând prin toate mijloacele să sublinieze această ambiguitate sexuală. Spre exemplu, în ceata observată mutul purta şorţ şi perucă de femeie, sub şorţ atârnând un phalus lung de lemn. În tinereţea lui Tirbombă lucrurile stăteau la fel:

 Ce trebuie să facă mutul?

 Păi, avea ,,mânerul” de lemn (phalusul) la brâu şi cu sabie.

 Pe sub şorţ? Avea şorţ?

 Da, sigur.

 Şi sub şorţ era….

 Mutul.

 Cum era îmbrăcat mutul?

 Păi, cu alte haine, nu era ca noi, căluşarii. (Florescu Vasile, Tiribombă)

După ce s-au adunat toţi la casa vătafului am mai repetat odată întregul joc, de data aceasta intrând şi mutul în rolul său.

Dezgroparea Căluşului. Legatul steagului. Împietrarea

Este momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică. Acum ne naşte din nou ceata. Pot spune că faţă de cele mărturisite de cei mai în vârstă există unele schimbări în ceata celor tineri. S-au piedut anumite amănunte semnificate, rămânând în schimb structura momentului: adunarea la locul jurământului, legarea steagului, jocul, fuga precipitată de steag şi revenirea, sonoră de această dată, spre centralitatea dată de steag.

a. Locul:

 Deci ceata se lega la marginea satului.

 Da. La marginea satului. La hotar.

b. Timpul:

 Jurământul când îl legaţi?

 În ziua de Rusalii. Ne duceam întâi şi depuneam jurământu şi pe urmă veneam şi ne duceam la cimitir …Ridicam steagu…

 Asta când se întâmpla?

 Dimineaţa, până să începem Căluşul.

 Cam pe la ce oră?

 Cam pe la şase, pe la şapte, până nu se începe pomana la cimitir. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

 Da, dezgroapă Căluşul, mâine dimineaţă. Duminică dimineaţă, în Duminica Rusaliilor…

 Pe la ce oră? Înainte de răsărit, după răsărit?

 După răsăritul soarelui. (Iordache Florian, 40 de ani)

c. Actanţii:

Principalul actant este ceata în ansamblul ei. Membrii ei în ordinea funcţiilor sunt:

• vătaful. Alegerea lui era un act de mare importanţă pentru întreaga ceată. Criteriul de alegere era unul de natură coregrafică:

 Când se alege vătaful cum se procedează?

 Păi care e hăl mai bun.

 Bun la ce?

 La joc şi la comandă. Comanda trebuie să asculte toţi de unu. Înţelegi dumneata? Şi, eu dacă am fost mai afurisât m-au pus pe mine. Vătaf.

 Adică ai fost un pic mai iute decât ceilalţi?

 Păi eram. Şi la horă. De spus hora. Nu mă rămânea nimeni.

 Povesteşte-mi ce s-a întâmplat când te-a ales vătaf.

 Mă considerau că eu trebuia să răspund de toţi. Ne duceam în Vâlcele trebuia să mă prezint la sfat, la primaru … că nu puteam să mă duc peste. Că aveau şi ei Căluş. Şi dacă era, ne încăieram. Aşa ceream aprobare la preşedinte. Uite-aci! Sunteţi liberi.

 Ca atare mergeai întâi la autorităţi…

 Păi da, nu puteam….Cum o fost Alimăneştii aveau şi ei, tot aşa Căluş. Da ne înţelegeam noi între noi, că eram mai mult neamuri. Amestecătură.

• ajutorul de vătaf. Este cel care secondează vătaful în momentele de joc. În ceata izvoranilor ajutorul de vătaf a avut un rol foarte important pe întreg parcursul ritualului. În mod informal el a fost cel care a coordonat totul. Fiind cel mai în vârstă din ceată şi singurul care a jucat şi în ceata maturilor a fost ascultat fără comentarii.

• Mutul

 Cine alegea ajutorul de vătaf şi Mutul?

 Păi noi ne alegeam: mă, ăsta e bun, ia cum e ăsta, băiatul ăsta e mut. Bun de mut.

 Ce calităţi trebuia să aibă pentru a fi bun de mut, spre exemplu?

 Să aibă autoritate de suit pă case, aci pă şopru şi prin duzi ….

 Ce trebuie să facă mutul?

 Păi, avea ,,mânerul” de lemn (phalusul) la brâu şi cu sabie.

 Nu-i voie să mergi la biserică?

 Nu.

 De ce?

 De ce? Păi face Mutul prostii. Şi nu, nu s-a obişnuit.

 Da’ popa vă primea în bătătură?

 Rar câte unul.

 De ce?

 Păi avea copii. Ca să vază şi copiii. Făcea prostii cu…. (cuvintele sunt dublate aici de gesturile care sugerează prezenţa phalusului). Aşa era treaba.

• căluşarii:

– E o cinste să fii căluşar? E ceva mai deosebit?

– Este foarte. Foarte deosebit. Cum ar fi Hagi fotbalist. Exact. Un căluşar la noi aşa e… Şi noi ne mândrim cu jocul care-l facem că nu prea-l joacă… Nu ştiu dacă sunt câteva comune care … Dobrunu’, Optaşu’, ăştia mai sunt. Da, în rest nu prea văd multe tradiţii aşa ca la noi.

• muzicanţii. Aceştia la rândul lor sunt nişte cenzori foarte competenţi ai cetei. Părerea lor este ascultată de vătaf şi ajutorul lui pentru că nu puţini sunt acei muzicanţi care au cântat pentru diferite cete, ca atare cunosc foarte bine fiecare moment şi specificul fiecărui sat.

• stegarul.

Ceata din Izvoarele, Olt în anul 2007 a fost compusă din următorii:

1. Niţu Florin, 20 de ani, vătaf;

2. Bălaşa Vasile Dorelm 29 de ani, ajutor de vătaf;

3. Florescu Dumitru (zis Mitică), 36 de ani, mut;

4. Mezdrea Marian, 15 ani, căluşar;

5. Căcin Liviu Cristian, 19 ani, căluşar;

6. Dina Alexandru Ionel, 16 ani, căluşar;

7. Ţupuniş Titu Aristotel, 15 ani, căluşar;

8. Florescu Dan, 17 ani, căluşar;

9. Niţu Marian, 18 ani, căluşar;

10. Vişan Nicolae, 32 de ani, acordeonist;

11. Mămăligeanu Ilie, 75 de ani, viorist. Pe lângă ei au avut şi un băiat de aproximativ 13-14 ani care a dus steagul. Toţi au participat la dezgroparea Căluşului.

d. Obiecte cu valoare simbolică:

• steagul confecţionat dintr-o prăjină pe care se leagă atâtea fire de usturoi şi de pelin câţi sunt prezenţi la ritual, un prosop alb cu sare într-unul dintre colţuri, totul legat cu o aţă roşie.

 Cât era de înalt steagu?

 Păi după cum aveam prăjina.

 Şi prăjina cine o aducea?

 Parte din noi, care era mai tolomac (vataful raspunde la intrebarea despre cel care ducea steagul).Ca să înveţe şi el.

 Câţi căluşari mergeaţi?

 Nouă.

 Toţi mergeaţi după prăjină?

 Da.

 Unde mergeaţi?

 Pe-aici la marginea satului. La hotar, unde-i un răzor. De exemplu, sunt în hotar cu dumneata. E aicia o despărţitură. Aicea … cu pelin, cu usturoi…

 Şi ce mai puneaţi în steag?

 În steag? Atâta. Pelin şi usturoi.

 Acolo în capul steagului?

 În capul steagului. Da. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

• sacul Mutului plin cu usturoi şi pelin

• phalusul mutului

• botele

• usturoiul şi pelinul (prinse nu doar în steag ci şi la brâul fiecărui căluşar).

• Instrumentele muzicale (sunt întoarse şi se mimează cântatul în timp ce căluşarii mimează mai degrabă jocul)

 Şi muzicanţii merg. Fac parte din suita noastră, nu?

 Cu vioara pă dos…. (Dovleac Bebe, 50 ani )

 Ei când se depune jurământu ei merg cu acordeonul la spate şi vioara întoarsă invers. Se fac că cântă, noi jucăm nişte mişcări pe muţeşte. La comandă decât din mână. Hop, hop şi atât!

• clopoţeii şi pintenii

e. Gesturi şi acte simbolice:

• jurământul

 Şi jurământu? Ce e jurământul dacă e pe muţeşte?

 Păi, jurământul, aia e. Jurământul. Semnele, să fim toţi uniţi unul cu altul. Să nu ne abatem unul să plece colo, unu-n colo. Să-ascultăm unul de altul. (Iordache Florian, 40 de ani)

 Ce faceaţi practic la jurământ?

 Coseam, aveam acul cu firul roşu .. şi coseam. Dam pă sub steag, ciocaneam steagu şi trebuia să trecem de trei ori. De trei ori coseam fiecare cu acu.

 Fiecare căluşar?

 Da. Fiecare căluşar. Şi lăutarii, tot la fel.

 Se spunea ceva anume?

 Pe urmă dam noi ………, v-am spus cum se dă la Căluş:

 Cum?

 Ha-şa, hără-şa, hăp, hăp şi-aşa, şi-aşa!

 Atâta tot?

 Da.

 Şi jurământu?

 Ăsta era. Atunci când puneam mâna pe steag, atuncia strigam.

 Şi Mutul striga?

 Şi Mutul. Da. Şi lăutarii. Toţi. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

• jocul

 Când faceţi jurământul la hotar, jucaţi?

 Da, jucăm şi acolo. Deci ne duceam la hotar. Da muţeşte. Fără să cânte lăutarii. Nu cântă nimenea. Şi şufăneii (clopoţeii) de la opinci. Sigilate. Cu pelin. Să nu se audă nimic. Băgăm pelin în nas, în urechi. Să nu audă unul de altul ce vorbim acolo. Înţelegi? Să nu se audă nimic. Şi punem steagu aşa, culcat. Vătafu’ i-a primul. Acu şi cu aţă. Şi coase el primul. Dup-aia toţi căluşarii trecem pe sub steag. Şi coasem toţi. La rând aşa cu el. De trei ori. Se termină cusutul steagului. Se ridică prăjina sus. Şi dup-aia incepe vataful: Hăi, să trăiţi.. . şi nu ştiu ce şi nu ştiu cum. Şi atuncia…… (Aici simt că îmi ascunde ceva, în mod voit) ne adunăm toţi, dăm mâna fiecare cu….. aşa…

 Daţi mâna?

 Da. Să trăiţi şi nu ştiu ce….Dăm mâna fiecare…

 Daţi mâna unul cu altul?

 Da. Da, şi după aceea facem un căluş acolo.

 Când daţi mâna spuneţi ceva?

 Da. Să trăim şi nu ştiu ce….Şi…să ne fie bine….

 Şi dup-aia?

 Dup-aia plecăm de-acolo cu lăutarii. Cu Căluşul. În chiote.

 Acolo după ce aţi legat Căluşul şi aţi jurat nu faceţi un joc?

 Da. Facem jocul. Facem joc dup-aia. Omeneşte. Cântă lăutarii. Jucăm şi nu ştiu ce.. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

 Acolo, câte jocuri faceţi, la steag?

 Se face nouă mişcări.

 Nouă mişcări?

 Nouă mişcări, da.

 Ştii mişcările după nume?

 Sunt trei plimbări simple, două duble şi patru mişcări.

 Cum le zice la mişcări.

 Greaua, Trei pă vine, Sucita, Foicica, Peştele.

 Plimbările au nume?

 Plimbările, depinde cum o strigă: hai cu una, vino-ncoa! Hai cu două, măi băieţi! Şi-napoi vino-ncoa! Şi mergi înapoi. (Iordache Florian, 40 de ani)

• „împietrarea”

 Ce înseamnă a fi împietrat?

 Adică se ia pelin în gură, se mânâncă pelin şi cu usturoi. Şi eu dau la fiecare, cum eram eu vătaf: îi dam lui, trecea. Îi dam un ciumag pă fund. (Iordache Florian, 40 de ani)

 Aşa, ce face Mutul?

 Mutul, la fel. Ne pune pe fiecare culcat, aşa, jos. Şi cu vătaful. Şi ne ia şi ne împietrează. Ne dă cu ciomagu’.

 Unde?

 La spate. Ne împietrează.

 Deci căluşarii sunt aşezaţi….

 În rând.

 Voi mai faceţi chestia asta? (întrebare adresată vatafului tânăr)

 Nu. Da noi facem tot aşa, dar nu mai facem culcat, decât sar peste steag …

 Ei sunt mai cruzi, mai…. (adaugă ajutorul de vătaf). (Miu Gheorghe, 70 de ani)

 Trece şi pe sub sabie, are Mutul sabie?

 Trece peste. Sabia ca sabia, dar e vorba de steag. Peste steag sare toţi. De trei ori trece şi se împietrează (aici face gestul acela al lovirii cu bota peste fund). S-a împietrat, dup-aia se face mişcările şi… (Iordache Florian, 40 de ani)

• muţenia ritualică:

 Pe drum vorbeaţi?

 Nu. Nu se mai vorbea. Nu cântă lăutarul nimic. Când ne întorceam înapoi cânta lăutarii. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

 Şi totu-i pe muţeşte! Şi până se dă odată o anumită comandă, dispare toţi, se pitesc şi apare, strigându-se dar din gură, ieşind de undeva: ăla din partea aia, ăla din partea aia. Vin şi se strâng şi se strâng în ceată. Şi atunci plecăm ceata la…

• ordinea în formaţie

 Şi când ajungeaţi acolo ce faceaţi?

 Ajungeam acolo, lua vătaful steagul, îl culca jos, aşa….Da ţinea cineva de el. El lua acu’.Vătafu’. Prima data, el şi cu Mutul. Mutul care era. La noi se spunea Prostul Căluşului la Mutu’. Aşa. Şi învârteau cu acul. Ei. Dup-aia şi lui. După ei. Fiecare la rând. Împungea cu acu. De trei ori. De trei ori aşa. Treceam peste sac.

 Coseaţi înainte de a trece peste sac?

 Nu. Treceam peste sac şi dup-aia coseam.

 Şi cum vă aşezaţi?

 În rând fiecare cum să juca. Ca Căluşul. Nu fiecare cum să brodea. Deci, eu jucam după el, după mine altul şi aşa mai departe.

 Şi Mutu’ ?

 Mutu o lua primu. Că era după el (şi mi-l indică pe vătaf). Că Mutul se considera că e … mai afurisit.

 Deci, era Vătafu, Mutu…

 Dup-aia eu eram că eram ajutoru şi dup-aia, în continuare…. (Miu Gheorghe, 70 de ani)

Dezgroparea Căluşului este simbolică. În fapt ,,dezgroparea” înseamnă întregul pachet de gesturi din care rezultă un nou steag, operaţiune pe care o mai numesc ,,legarea steagului”. Cu ,,jurământul” avem ce-a de-a treia perspectivă asupra aceluiaşi complex de acte simbolice. Sinonimia lor există însă nu este perfectă. Dacă în cazul dezgropării Căluşului se poate vorbi doar despre o acţiune ,,imaginată” care nu are acoperire în gesturile concrete, în cazul legării steagului şi al jurământului putem afla asemenea gesturi. ,,Dezgroparea Căluşului” este mai degrabă o metaforă care caută să formeze o pereche cu ultima acţiune din Căluş, cea a ,,îngropării Căluşului”. Evident, simetria în discuţie comportă o mult mai amplă discuţie, care excede însă interesului acestor rânduri.

Jocul în cimitir

În acest caz locaţia este dictată de obiceiul pomenirii morţilor. Ceata se adună într-o răspântie din cimitir şi înainte de a pleca lumea acasă joacă la fel cum o vor face în fiecare bătătură. Sătenii îşi dau copii să fie jucaţi în horă şi cumpără pelin şi usturoi. Unii chiar încearcă să îl fure.

 De când se joacă primul joc la cimitir?

 Din moşi-strămoşi. Nu putem să spunem anul.

 Totdeauna s-a făcut la cimitir?

 Da. Da. În ziua de Rusalii în fiece an.

 Poate suntem unica comună unde se petrece situaţia asta. Deci Căluşul se joacă prin multe, prin foarte multe comune, dar nu se face tradiţia ca la noi. Să vină oamenii din Bucureşti, deci mâine se vor aduna oameni din toată ţara aici în comună. Şi la cimitir acolo. Tot ce e plecat de aici din comună mâine apare toţi aici. Pentru Căluş, pentru împărţeală, pentru morţi, pentru …. Acolo la mormintele fiecărui ne strângem toţi.

 Voi mergeţi mai devreme în cimitir?

 Da. Noi putem să mergem şi mai devreme… După ce am depus jurământul. La morminte, acolo unde are fiecare. După ce am depus jurământul noi mergem fiecare, cum au mormintele părinţilor, bunicilor.

 Mănâncă şi ei, beau un pahar de apă.. (Bălaşa Vasile Dorel, 28 ani şi Dovleac Bebe, 50 ani)

Jocul în sat

Într-o curte din sat căluşarii au următoarele momente:

1. Doina. Pe această melodie vătaful poartă un dialog cu ceata pe structura comandă-răspuns. Comanda care va da intrarea în dans este ,,Trage-aşa!”

2. Plimbare. Jocul poate avea şi o figură sau două (mişcări) care rup monotonia motivului de bază.

3. Mişcare. Cu acest dans se atinge maximul de virtuozitate coregrafică.

4. Sârba Căluşului.

5. Hora Căluşului, joc în care sunt se prinde întreaga asistenţă şi mai ales copiii sunt daţi căluşarilor să îi joace.

Rolul mutului se desfăşoară, în genereal, între momentele 2 şi 3 sau 3 şi 4. În cele mai multe gospodării jucate Mutul a fost luat în derâdere de căluşari pentru faptul că nu ştie dansa. Anti-dansul pe care îl arată mutul se numeşte Pinguinul şi este practic o improvizaţie de caracter grotesc pe o melodie din afara culturii folclorice. Înainte jocul se defăşura pe o perioadă mai mare de timp, în cinci zile din săptămâna Rusaliilor:

 În câte zile jucaţi?

 Păi atunci jucam cinci zile atunci. Se juca aşa. Dumineca, lunea, marţa, joia şi dup-aia iar duminică, la săptămână. Şi marţa îl îngropam. Nu se pomenea să iasă lumea la muncă în sărbătorile Rusaliilor. Ăstea cinci zile nu lucra nimenea. (Miu Gheorghe, 70 de ani).

În anexa aticolului voi reda două partituri coregrafice: o Plimbare şi mişcarea Trei pe vine.

Jocul în oraş

Aici se practică acelaşi repertoriu de dansuri fără ca mutul să îşi producă rolul decât sporadic. Una dintre grijile cetei este de a fi cât mai vizibili pentru că asta se traduce într-un câştig mai consistent. Legăturile cu simbolicul se desfac parcă şi mai mult în acest context. Discuţiile cu Tiribombă au confirmat faptul că şi în prima jumătate a secolului XX căluşarii mergeau la oraş.

Îngroparea Căluşului

Cutuma satului era ca îngroparea Căluşului să aibă loc în marţea de după săptămâna Rusaliilor. În anul 2007 această ultimă fază a ritualului a fost ţinută cu o zi mai devreme.

 Cum era cu spartul Căluşului?

 Terminarea Căluşului aşa era. Luam pelinul şi cu batista din steag, de acolo. Mergeam iar la hotar de unde am început şi-l îngropam. Săpam cu o casma şi îl îngropam acolo usturoiul şi cu…

 Şi acolo cine dădea de el, era vai de pielea lui-adaugă Mutul cetei din anul cercetării.

 Cine îl găsea!

 Da. Cine îl găsea.

 Putrăzea- adaugă vătaful cel bătrân.

 Îngropaţi tot steagul?

 Nu, nu. Se lua usturoiul de sus. De exemplu câţi căluşari eram luam câte-o coaje dân steag. Deci eram nouă inşi. Noi aşa-l jucam, câte nouă. Aşa. Luam câte-o cojiţă, nouă cojiţe… şi usturoiul tot nouă căţei de usturoi.. tot nouă fire erau, le luam pe alea toate şi aruncam acolo în gropă. Dar nu se spune locu, remarcă un alt om prezent la discuţie.

 Ei, fire-ai al dracului… vrei să iau muierea şi s-o pun acolo, să dai de ea- îi răspunde, interogativ Mutul.

 Ăla nu se spune.

 Ala cine a dat de el…. Doamne-ajută.

 Când spărgeaţi Căluşul?

 Marţea, după Rusalii. După, în a doua săptămână.

 Pe la ce oră făceaţi…?

 Sara. Sara să-ngropa.

 După asfinţit?

 Sara, sara ….

 Tot în locul unde legaţi Căluşul?

 Unde te apuci de jucat Căluşul.

 Nu se întâmpla să vă urmărească cineva?

 Păi îi goneam, să ducea … Stătea unul dintre noi la răspântii: Bă, duceţi-vă, plecaţi. Şi nu ne vedea nimenea. Şi dacă sedea omul mai la distanţă, colea-aşa nu era….la cincizăci de metri… (Miu Gheorghe, 70 de ani)

Lista celor intervievaţi:

1. Niţu Florin , vătaful;

2. Bălaşa Vasile Dorel, 28 ani, ajutorul de vătaf;

3. Florescu Vasile zis Tiribombă;

4. Miu Gheorghe, 70 de ani, ajutorul de vătaf;

5. Iordache Florian, 40 de ani, vătaful cetei adulte;

6. Dovleac Bebe, 50 ani, pe atunci consilier local în comună;

Notă. Doresc să subliniez faptul că interviurile cu Iordache Florian, cu Dovleac Bebe şi Bălaşa Vasile au fost conduse de doamna Anca Giruchescu.